Vaduva neagra ataca din nou

Spre seara. Penumbra. Cald rau. Lumea de afara misuna infiorator de repede. Oricum, mai repede decat sunt eu in stare s-o percep. E o combinatie de lentoare si ruperi de ritm care ma face sa vomit.

Ea e prin zona. Nu stiu unde, dar o simt. Mi-o imaginez cum vine tiptil ca sa ma ciupeasca. Foarte foarte periculos. Incepe sa-mi bata inima. Am facut ochii mari, nu stiu unde sa ma uit. Parca ma mananca pielea, dar nu stiu exact unde sa ma scarpin.

Stiu ce fac: raman concentrat. N-o avea o gaza mai multe midicloriane decat mine. Cum apare - poc !

Dar n-apare. Desi e prin zona, stiu asta. Nu pot sa stau concentrat atata timp. Mi se inchid ochii.. NU ! Trebuie sa stau de veghe ! Abia asteapta sa ma surprinda. E lasa si perversa.

Poate ma transform in om-paianjen. Imi iau costum misto si arunc cu lipici. Da' nu-i sigur. Poate ca totusi nu ma transform.

Se misca usa. Se deschide usor. Nu se vede nimeni. Ea tre' sa fie ! Ma fac ghem. Papucii nu sunt la indemana, tre' sa gasesc ceva repede.. repede.. Nu e nimic la indemana ! Usa se deschide si mai tare ! Sunt disperat. EA E ! Nu o vad. Poate ca totusi nu-i ea. O fi curent.

Intr-adevar, e curent. Ma ridic sa inchid usa. Observ ca nu mai am bere. Ma indrept spre usa. Aoleu ! Daca a intrat intre timp ? Mi se indoaie genunchii. Ies cu greu din camera. Trebuie sa beau o bere. Copiii se joaca pe coridor. Inconstienti. Ar trebui sa tremure de frica. Eu nu, trebuie sa le dau un exemplu, desi ma controlez cu greu.

Ma observa. Nicio urma de frica pe fetele lor. Susotesc. Ii si inteleg:

"Ce terorizat e asta, parca l-a muscat vaduva neagra."

Inconstienti. Eu stiu, ea sta acolo si pandeste.
Nu ma mai intorc la mare.